De la "poate mâine" la "doar azi" și înapoi.
Da Vinci a avut nevoie de un moment pentru a lua decizia de a picta Mona Lisa. Un moment a fost determinativ în cazul lui Gaudi pentru a începe proiectul Sagrada Familia. Vasile a avut nevoie doar de o clipă ca să decidă că dorește să fie sudor. Indiferent de ingeniozitatea unei idei, durează doar o clipă pentru a lua o decizie in confirmitate cu această idee. Cu toate acestea, realizarea acesteia necesită uneori mult timp, ani și chiar secole în cazul Sagrada Familia.
Stai
un pic, ce tot zic? Am avut nevoie de un singur moment pentru a lua decizia de
a consuma droguri și încă un moment pentru a începe consumul. Deci pur și
simplu, în doi timpi, am devenit involuntar un narcoman.
Eram în
București, unde am venit să studiez în toamna anului 2009. Am văzut reclamele
drogurilor legale și mi-au provocat interes și curiozitate. În sfârșit, pot încerca
legal ceva din domeniul tabu. Bineînțeles, lipsea frica ciocnirii cu părinții.
Eram bucuros să știu că am scăpat de sub tutela lor, și decizia de a încerca
drogul a fost luată imediat. Am încercat în neștire unul dintre cele mai
periculoase droguri din secolul XXI - spice. Fiind sub efectul său, am luat
chitara în mâini și am redescoperit-o. Am simțit entuziasm, euforie,
inspirație. Nu am auzit niciodată așa sunet din chitara mea. "Asta este,
în sfârșit, am șansa de a deveni un bun muzician mulțumită acestei poțiuni
magice. Și de ce spun toți că drogurile sunt rele? " m-am gândit eu.
Desigur, îmi era mult mai simplu și să comunic cu oamenii sub influența
drogurilor. Simțeam mai multă încredere în sine, care mi-a lipsit atât de mult!
Consumând timp de un an, mi-am dat seama că pot face față facultății de
biologie, pentru care am crezut că nu eram destul de deștept, chiar dacă am
participat la concursuri de biologie în timpul școlii. Am hotărît să schimb
facultatea, am lăsat economia pentru biologie.
Ideea că drogurile sunt un element pozitiv în
viața mea găsea tot mai multe argumente. Eram încrezut în abilitățile,
capacitățile și dorințele mele. Constat cu regret acum că semnele unei viitoare
probleme erau deja evidente atunci, dar eram oare cu adevărat pregătit să le
văd atunci? Da, de fapt le și vedeam. Anxietate, șoc și frică am simțit
conștientientizând că 700 de euro oferiți de către părinții mei pentru 4 luni
au dispărut în prima lună. Cu toate acestea, ce face un narcoman cu acele
sentimente care îl deranjează? Face la fel ca mine - consumă pentru a scăpa de
ele. Odată ce am găsit o cale simplă, eu, un dependent, am început să văd
consumul ca panaceu pentru toate problemele. Deci, odată ce mi-am afumat
anxietatea cu spice, mi-am dat seama că acest lucru se poate face de fiecare
data, și cu orice sentiment. Apropo, am observat că sub influența drogului, era
mult mai simplu să minț și să manipulez oamenii, mai ales rudele. După ce am
fumat, am prins la curaj și am venit cu explicații părinților de ce am cheltuit
o sumă atât de mare într-o lună. Minciuna a dat rezultate, am primit din nou
bani de la părinții mei. Schema era gata. Dezamăgire – consum - minciună -
bucurie – din nou dezamăgire, și așa mai departe, în jos, pe spirală.
Când
părinții mei au început să nutrească bănuieli, am îndreptat vectorul atenției
spre alte persoane. Cu timpul, toate contactele prietenilor mei, am început să
le privesc ca opțiuni de a obține bani în datorie. Cu un sentiment de
nerabdare, frică, speranță și credință, mă uitam prin aceste contacte,
gândindu-mă cine ar putea să îmi ofere bani pentru o nouă doză. Îmi motivam
împrumuturile cu marile obiective pe care le nutream. Vroiam să devin un mare
biolog, să lucrez în genetică experimentală, să-mi satisfac visul din copilărie
- să transplantez gene din baobab tatălui meu, astfel încât el să poată trăi
două mii de ani. Am vrut să devin un muzician renumit și profesionist. Așadar,
amenințarea de a pierde din prieteni îmi părea un fleac pe lângă scopurile
mărețe. Trăiam într-o iluzie creată de propria trufie. Cădeam cu o viteză
extraordinară, dar nu îmi dădeam seama. Am luat ca sistem de referință alți
narcomani, așa că mișcarea mi se părea corectă. Puteam să iau ca sistem de
referință oamenii normali din jurul meu și să înțeleg că mișcarea mea era în
direcția opusă lor, dar relativitatea mișcării este in ochii observatorului,
iar eu eram un observator destul de prost.
Iar oamenii
normali erau cei care mă sunau, se întâlneau cu mine și îmi cereau să întorc
datoriile sau pur și simplu să renunț la consum. Unii din ei încă credeau în
mine. Cam pe atunci, expresia "poate mâine" și-a găsit locul în viața
mea. Desigur, era doar o scuză și de multe ori acel mâine era de fapt peste un
an, doi, sau chiar cinci. Au existat tot felul de scuze, însă motivul real era
simplu - în primă instanță trebuia să găsesc bani pentru a consuma astăzi, iar
responsabilitatea pentru datoriile de ieri putea fi afumată și arsă prin bong.
De-a lungul timpului, totul din viața mea, cu excepția consumului se subordona
regulii "poate mâine". Au fost estompate toate planurile, toate
visele, toate scopurile. Ele puteau fi înfăptuite mâine, dar astăzi trebuia să
consum. Când am început să înțeleg că trăiesc pentru a consuma și consum pentru
a trăi, au început să simt tot mai des anxietate, frică și groază. Aceste
sentimente erau greu de suprimat chiar și cu ajutorul drogurilor. Cu toate
acestea, încercam să le suprim, crescând doza. Doza creștea, iar eu mă
micșoram. La un moment dat, când am ajuns pe cântar, am văzut cifra de 45 kg.
Jumătate din greutatea mea normală. Dar oare s-a speriat un narcoman
experimentat? Da, sigur, îi era frică. Frica a fost de folos în următoarele
trei luni. Am renuntat la consum pentru exact 3 luni.
De ziua mea, am decis că nu mi se va întâmpla
nimic dacă fumez un cui cu iarbă. Mintea mea a găsit argumente pentru a obține
înapoi panaceul preferat. Desigur, nu am vrut să mă întorc la vechile droguri,
dar am găsit pentru mine un drog nou, nobil, cel care nu făcea corpul meu să
sufere - cânepa. Știam multe despre părțile ei bune și toate aceste informații
au fost un argument că era posibil și chiar necesar să consum. La urma urmei,
nu voi avea niciodată cancer, diabet datorită ierbii. Între timp, la nivel
social și psihic situația nu s-a îmbunătățit. La fel ca și înainte am ajuns cu
datorii și chiar am început să duc lucruri la casele de amanet. Am amanetat
atât lucrurile mele, cât și ale prietenilor mei. Chiar și laptopul pe care l-am
primit de la angajatorul meu a fost amanetat. Apropo, am ajuns la cantități
incredibile de iarbă. Fumam atât cât puteam face rost în ziua respectivă. S-a
întâmplat să fumez 10-15 grame într-o zi. Recordul a fost de 20 de grame pe zi.
Am încercat să afum dezamăgirea în propriile forțe. Schimbam chiar și țara de
reședință, dar nu puteam fugi de propria persoană. Încet, dar sigur începeam să
simt că nu mai pot. Într-o zi, de fapt, în acea zi, m-am trezit dimineața și
m-am uitat în jur. În camera pe care o închiriam stăteau o masă și un pat. Nu
era nimic altceva în cameră, totul era amanetat: chitare, computere, telefoane
proprii și ale unor prieteni. De asemenea, în acel moment datoria mea totală
era de aproximativ 20.000 de euro, iar camera în care locuiam, precum și
serviciile comunale, nu erau plătite timp de 3 luni. Nimeni nu vroia să mă
împrumute cu bani, nici măcar prietenii mei narcomani, care se mirau văzând
cantitățile pe care le consum.
Am izbucnit
în lacrimi, iar apoi, pentru prima oară în opt ani de consum m-am gândit –
“doar astăzi! Doar astăzi, trebuie să-mi sun părinții, să recunosc toate
problemele mele și să le cer ajutorul. Când am făcut asta, am simțit o ușurare
uriașă. Nu știu dacă există cuvinte care ar putea descrie cu exactitate
sentimentele mele. Speranță, credință, bucurie, acceptare, nerăbdare, euforie,
fericire, tristețe și toate acestea cu cuvântul "imens" în față. M-am
predat în fața unui inamic evident mai mare si mai puternic decat mine -
drogul. O săptămână mai târziu, cu ajutorul părinților, eram în centru de
reabilitare.
După, am
rămas treaz timp de doi ani. Cu toate acestea, încrederea în sine exagerată a
dus la o recidivă. Consumul nu a durat mult, doar o lună, dar nici cea de-a
doua reabilitare nu a fost lungă - doar 26 de zile. După cea de-a doua
reabilitare, încrederea în sine și trufia a rămas în mine, și am revenit la
consum după un an. În momentul de față, termin al treilea curs de reabilitare,
de șase luni. Am învățat să lupt cu trufia și să mă conduc de regula "doar
astăzi". Din păcate, am avut nevoie de două recidive, pentru ca regula
“doar astăzi” să devină canonică pentru mine.
În acest articol, vreau să-mi exprim recunoștința față de centrul de reabilitare Nika, care m-a ajutat să parcurg drumul de la "hai mâine" până la "doar astăzi". Acum, "hai mâine", spun doar când mi se oferă să consum droguri, iar orice altceva din viața mea se supune regulii “doar astazi”.
În acest articol, vreau să-mi exprim recunoștința față de centrul de reabilitare Nika, care m-a ajutat să parcurg drumul de la "hai mâine" până la "doar astăzi". Acum, "hai mâine", spun doar când mi se oferă să consum droguri, iar orice altceva din viața mea se supune regulii “doar astazi”.
Recomand
oamenilor care au probleme similare cu problemele mele să contacteze centrul de
reabilitare Nika. Linkurile către paginile lor pot fi găsite mai jos: